Agenţia de Credite şi Burse de Studii

Bursa "H.G. nr. 697/1996"

Prezentarea burselor pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare în străinătate, instituite prin H.G. nr. 697/1996, modificată prin H.G. nr. 533/1998


Aceste burse sunt acordate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin Agenţia de Credite şi Burse de Studii, din încasările provenite din valută şi din donaţii.


Bursele se oferă pentru stagii de studii universitare de licenţă, de masterat şi de doctorat sau pentru stagii de cercetare/specializare, în străinătate, cu durata de 2 – 10 luni. Într-un an universitar se pot acorda până la 600 de luni de bursă (în funcţie de fondurile alocate pentru anul respectiv).


Candidaţii care vor să obţină o astfel de bursă trebuie să transmită un dosar de candidatură la Agenţia de Credite şi Burse de Studii, până la termenul limită anunţat în calendarul concursului. Informaţii privind condiţiile de eligibilitate şi conţinutul dosarului de candidatură se găsesc în Regulamentul acestui tip de burse.


!!! Candidaţii fac demersuri personale, direct la instituţiile din străinătate, solicitând un acord de primire la studii; participarea la concursul naţional are ca scop obţinerea unei finanţări pentru efectuarea stagiului de studii sau de cercetare în străinătate la care au fost acceptaţi. Pentru a veni în sprijinul viitorilor candidaţi, pe site-ul www.roburse.ro se poate găsi un model de scrisoare de intenţie care poate fi adaptată în funcţie de opţiunile fiecăruia.


Pentru beneficiarii acestor burse se asigură, de M.E.C.T.S., prin A.C.B.S., cheltuielile de transport internaţional până la locul de stagiu şi retur, o singură dată în perioada stagiului, precum şi o bursă în valută, cu un cuantum lunar de până la 1.000 de dolari SUA. Cuantumul bursei acordate unui beneficiar se stabileşte în funcţie de cuantumul maxim aprobat, pentru ţara în care va efectua stagiul, prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului şi de estimarea cheltuielilor pentru durata stagiului, făcută de instituţia primitoare (document care este parte a dosarului de candidatură).


Bursa este destinată acoperirii cheltuielilor de hrană, cazare, procurării de cărţi şi rechizite, asigurării unor cheltuieli mărunte uzuale şi eventual plăţii unor taxe şcolare, şi se acordă proporţional cu numărul de zile de stagiu efectuat în străinătate. În cazul în care suma destinată acoperirii acestor cheltuieli depăşeşte valoarea bursei acordate, plecarea în străinătate se face cu condiţia declaraţiei pe proprie răspundere a persoanei nominalizate că suportă diferenţa din alte fonduri.


Concursul naţional pentru acordarea burselor oferite în baza H.G. nr. 697 din 1996, modificată prin H.G. nr. 533/1998 are 3 etape, şi anume:

  • 1. verificarea administrativă a dosarelor de candidatură;
  • 2. evaluarea academică a candidaturilor (cuprinzând evaluarea dosarelor candidaţilor eligibili şi intervievarea candidaţilor) – baremele pentru evaluarea dosarelor pot fi găsite la secţiunea Concursuri - Bareme de evaluare
  • 3. selecţia candidaţilor, care constă în nominalizarea de către Consiliul A.C.B.S.

Persoanele nominalizate de Consiliul A.C.B.S. pot beneficia de bursa solicitată numai după semnarea ordinului nominal de deplasare de către ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.

 

Legislaţia burselor pentru studii universitare şi postuniversitare în străinătate instituite prin H.G. nr. 697/1996, modificată prin H.G. nr. 533/1998

  • H.G. nr. 697/1996 modificată prin H.G. nr. 533/1998

    Hotărâre privind acordarea de burse pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare în străinătate

  • Regulamentul concursului (H.G.967din1996) modificat şi completat

  • OMEdC nr. 5540 din 28.11.2005

    OMEdC nr. 5540 din 28.11.2005 - Anexa

    Ordin pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului naţional de acordare a burselor pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare în străinătate instituite prin H.G. nr. 697/1996, modificată prin H.G. nr. 533/1998

  • OMEdC nr. 3412 din 10.03.2006

    Ordin pentru modificarea Art. 11 din Anexa la Ordinul MEdC nr. 5540/28.11.2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului naţional de acordare a burselor pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare în străinătate instituite prin H.G. nr. 697/1996, modificată prin H.G. nr. 533/1998

  • OMEdCT nr. 2662 din 22.11.2007

    Ordin de modificare a Anexei la OMEdC nr. 5540/28.11.2005 privind Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului naţional de acordare a burselor pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare în străinătate, instituite prin H.G. nr. 697/1996, modificată prin H.G. nr. 533/1998

  • OMEdCT nr. 5966 din 14.11.2008

    Ordin de modificare a Anexei la OMEdC nr. 5540/28.11.2005 privind Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului naţional de acordare a burselor pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare în străinătate, instituite prin H.G. nr. 697/1996 modificată prin H.G. nr. 533/1998

  • O.M.E.C.T.S. nr. 4678 din 23.08.2010

    Ordin privind aprobarea Contractului - cadru pentru acordarea burselor pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare în străinătate instituite prin H.G. nr. 697/1996 modificată prin H.G. nr. 533/1998

  • O.M.E.C.T.S. nr. 5236 din 22.09.2010

    Ordin privind aprobarea cuantumului maxim lunar în valută, pe ţări, al burselor pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare în străinătate, acordate conform H.G. nr. 697/1996, modificată prin H.G. nr. 533/1998 şi a cuantumului burselor lunare în valută acordate conform H.G. nr. 1070/2001

  • O.M.E.C.T.S. nr. 3139 din 02.02.2010

  • Coordonate A.C.B.S. privind achitarea taxelor

    Ordin privind aprobarea cuantumului taxelor percepute de Agenţia de Credite şi Burse de Studii în anul 2010

  • O.M.E.C.T.S. nr. ….. din ………..

    Ordin privind aprobarea organizării şi desfăşurării concursului ……………..

  • Decizia nr. 88 din 09.12.2010

    Baremele pentru evaluarea candidaturilor depuse pentru obţinerea burselor de studii în străinătate (bursele oferite în baza acordurilor bilaterale sau a ofertelor unilaterale; bursele instituite prin H.G. nr. 697/1996, modificată prin H.G. nr. 533/1998; bursa Theodor Aman instituită prin H.G. nr. 861/2003)

 

 

 

©2012. Toate drepturile asupra materialelor prezentate apartin Agentiei de Credite si Burse de Studii
Website - Varianta veche