Agenţia de Credite şi Burse de Studii

Bursa "Acord bilateral"

Prezentarea burselor oferite în baza acordurilor de colaborare bilaterală sau în mod unilateral de alte state


Aceste burse sunt acordate de ţările cu care România are încheiate documente de colaborare bilaterală în domeniul educaţiei, dar pot fi oferite unilateral de diferite ţări, fundaţii sau donatori. Aceste oferte le puteţi găsi la secţiunea Concursuri - Lansare Concursuri


Bursele se oferă pentru cursuri de vară, stagii de studii universitare (între 3 şi 10 luni) de licenţă, de masterat, de doctorat, stagii de cercetare/specializare sau studii complete universitare de licenţă, de masterat sau de doctorat (pentru studiile complete partea primitoare poate să ofere, în plus, 1 sau 2 ani pregătitori pentru a învăţă limba ţării respective).


Candidaţii care vor să obţină o astfel de bursă trebuie să transmită un dosar de candidatură la Agenţia de Credite şi Burse de Studii, până la termenul limită anunţat în calendarul concursului. Informaţii privind condiţiile de eligibilitate şi conţinutul dosarului de candidatură se găsesc în Regulamentul acestui tip de burse şi în Comunicatul de presă privind lansarea concursului pentru oferta de burse transmisă de fiecare ţară. În urma concursului naţional, Consiliul A.C.B.S. nominalizează candidaţii ale căror dosare vor fi transmise părţii externe, urmând ca aceasta să accepte sau nu propunerile părţii române.


Pentru beneficiarii acestor burse se asigură:

  • - de către statul primitor – o bursa care (în funcţie de oferta fiecărei ţări) poate însemna asigurarea şcolarizării, cazare şi masă, o bursă lunară, asigurare medicală, transport intern etc.
  • - de către statul român (M.E.C.T.S. prin A.C.B.S.) asigură, conform H.G. nr. 1070/2011, transportul internaţional, din Bucureşti până la locul de stagiu şi retur, o singură dată pe an universitar şi, pentru stagiile mai mari de 3 luni, un supliment în valută al bursei acordate de statul primitor. Cuantumul acestui supliment este aprobat prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.

Concursul naţional pentru acordarea burselor oferite în baza documentelor de colaborare bilaterală sau în mod unilateral are 3 etape, şi anume:

  • 1. verificarea administrativă a dosarelor de candidatură;
  • 2. evaluarea academică a candidaturilor (cuprinzând evaluarea dosarelor candidaţilor eligibili şi intervievarea candidaţilor) – baremele pentru evaluarea dosarelor pot fi găsite la secţiunea Concursuri - Bareme de evaluare
  • 3. selecţia candidaţilor, care constă în nominalizarea de către Consiliul A.C.B.S. sau de comisii mixte

Dosarele candidaţilor nominalizaţi de Consiliul A.C.B.S. sau de Comisia mixtă sunt trimise în ţara care oferă bursa, fie prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, fie prin intermediul ambasadei ţării respective la Bucureşti.


Persoanele nominalizate de partea română pot beneficia de bursa solicitată doar dacă primesc acceptul final, transmis de autorităţile competente din ofertantă şi numai după semnarea ordinului nominal de deplasare de către ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.

 

Legislaţia burselor oferite în baza documentelor de colaborare bilaterală sau în mod unilateral de alte state

  • Anunt plata taxe - Decembrie 2011


  • H.G. nr. 1070 din 25.11.2001

    Hotărâre privind acordarea unor burse de studiu lunare tinerilor români aflaţi la studii în străinătate

  • Regulamentul concursului (A.B) modificat si completat

    Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursurilor naţionale pentru bursele de studii în străinătate, acordate în cadrul documentelor de colaborare bilaterală sau oferite în mod unilateral, cu modificările şi completările ulterioare

  • OMEdC nr. 5541 din 28.11.2005

    OMEdC nr. 5541 din 28.11.2005 - Anexa

    Ordin pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursurilor naţionale pentru bursele de studii în străinătate, acordate în cadrul documentelor de colaborare bilaterală sau oferite în mod unilateral

  • OMEdC nr. 3727 din 20.04.2006

    Ordin privind modificarea art. 8 din Anexa la Ordinul MEdC nr. 5541/28.11.2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursurilor naţionale pentru bursele de studii în străinătate, acordate în cadrul documentelor de colaborare bilaterală sau oferite în mod unilateral

  • OMEdCT nr. 2663 din 22.11.2007

    Ordin de modificare a Anexei la OMEdC nr. 5541/28.11.2005 privind Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursurilor naţionale pentru bursele de studii în străinătate, acordate în cadrul documentelor de colaborare bilaterală sau oferite în mod unilateral

  • OMEdCT nr. 5967 din 14.11.2008

    Ordin de modificare a Anexei la OMEdC nr. 5541/28.11.2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursurilor naţionale pentru bursele de studii în străinătate, acordate în cadrul documentelor de colaborare bilaterală sau oferite în mod unilateral, cu modificările ulterioare

  • O.M.E.C.T.S. nr. 4252 din 21.06.2010

    Ordin privind aprobarea Contractului - cadru pentru bursele oferite în baza documentelor de colaborare bilaterală sau în mod unilateral de alte state

  • O.M.E.C.T.S. nr. 5236 din 22.09.2010

    Ordin privind aprobarea cuantumului maxim lunar în valută, pe ţări, al burselor pentru stagii de studii universitare şi postuniversitare în străinătate, acordate conform H.G. nr. 697/1996, modificată prin H.G. nr. 533/1998 şi a cuantumului burselor lunare în valută acordate conform H.G. nr. 1070/2001

  • O.M.E.C.T.S. nr. 3139 din 02.02.2010

    Ordin privind aprobarea cuantumului taxelor percepute de Agenţia de Credite şi Burse de Studii în anul 2010

  • Coordonate A.C.B.S. privind achitarea taxelor

  • O.M.E.C.T.S. nr. 5685 din 19.11.2010

    Ordin privind aprobarea organizării şi desfăşurării concursurilor naţionale pentru acordarea burselor de studii sau cercetare în străinătate, oferite în baza documentelor de colaborare bilaterală sau în mod unilateral de alte state, pentru anul universitar 2011 – 2012

  • Decizia nr. 88 din 09.12.2010

    Baremele pentru evaluarea candidaturilor depuse pentru obţinerea burselor de studii în străinătate (bursele oferite în baza acordurilor bilaterale sau a ofertelor unilaterale; bursele instituite prin H.G. nr. 697/1996, modificată prin H.G. nr. 533/1998; bursa Theodor Aman instituită prin H.G. nr. 861/2003)

 

 

 

©2012. Toate drepturile asupra materialelor prezentate apartin Agentiei de Credite si Burse de Studii
Website - Varianta veche